Stația Gheorgheni

Staţia 220/110/20 kV Gheorgheni 

Staţia Gheorgheni este amplasată în partea de S-V a localităţii Gheorgheni, reprezintă unica staţie de injecţie din cadrul reţelei de transport a Transelectrica SA în rețeaua de 110kV în judeţul Harghita.

Stația alimentează întreg judeţul în condiţii normale de exploatare. Lucrările de modernizare a stației au presupus : înlocuirea echipamentelor primare din stațiile de 20 kV, 110 kV și respectiv 220 kV; modernizarea sistemelor de protecţii numerice cu realizarea unei instalaţii ABB pentru protecţia barelor de 110kV; realizarea în staţia de 220 kV a unei noi instalaţii de teleprotecţie de tip ABB și modernizarea sistemului SCADA pentru comanda şi controlul staţiei, care permite tele-conducerea şi funcţionarea acesteia fără personal permanent de exploatare.

În varianta modernizată, staţia 220/110/20 kV Gheorgheni are capacitatea de a alimenta până la trei judeţe limitrofe, în eventualitatea indisponibilităţii unor echipamente din staţiile învecinate.

În cadrul acestei lucrări, îmbinarea barelor tubulare de Al s-a realizat prin cleme cu șuruburi. Acest  procedeu a fost facil și mai puțin costisitor, prezentând și alte avantaje precum: 

– montajul s-a realizat independent de condițiile de lucru și temperatură;

– fiecare tronson (8-15m) s-a montat pe rând; conectarea lor s-a realizat foarte ușor, prin clemele de montaj cu șuruburi;

– nu a fost necesară montarea întregului tronson de bară; a permis realizarea de provizorate unde a fost cazul, permițând menținerea în funcțiune a unei părți din instalație.

Interesat de o colaborare?

Contactează-ne